Istoria orașului Omis începe în urmă cu 2000 de ani, mare parte din istoria acestui oraș are legătură cu pirații, motiv pentru care Omis este supranumit Orașul Piraților. În secolele XII-XIII, mult temuții pirați din Omis au jefuit Dubrovnik, Split, Kotor și chiar Veneția. În anul 1420, toate orașele dimprejurul Omis au fost ocupate de către venețieni, însă Omis a opus rezistență reușind să se mențină independent până în anul 1444. Omis a prosperat sub stăpânirea venețiană, cea mai mare parte din edificiile orașului datează din această perioadă. La fel ca cea mai mare parte a Dalmației, în secolul al XIX-lea, Omis a fost condus de către austrieci și apoi de austro-ungari. În anul 1918, Omis a devenit parte integrantă a Iugoslaviei, iar apoi a Croației, atunci când statul și-a câștigat independența.
În timpul sejurului petrecut în Omis, turiștii vor avea o mulțime de atracții turistice de vizitat. Cetatea Mirabella este un adevărat simbol al orașului Omis, a fost construită în secolul al XIII-lea, iar pirații au folosit-o ca ascunzătoare și ca punct din care puteau vizualiza navele din Marea Adriatică. În prezent, în Cetatea Mirabella au rămas doar poveștile cu pirați și priveliștile la fel de fermecătoare ca în secolele trecute.

Fortica sau Cetatea Cetatea Starigrad este situată pe un munte, deasupra orașului Omis. O să trebuiască să urcați circa o oră pentru a ajunge la această interesantă cetate din secolul al XV-lea. La fel ca Mirabella și a aceasta a jucat rol de tun de veghe și refugiu de către locuitorii orașului. Acest lucru era posibil, deoarece cetatea este situată la o altitudine de 262 metri altitudine. Turiștii care se încumetă să urce până aici se vor bucura de priveliști senzaționale asupra orașului Omis și a Mării Adriatice. În timpul sejurului petrecut în Omis veți avea ocazia de a admira și Morile lui Radman. Morile sunt amplasate pe cursul râului Cetina, la circa 6 kilometri distanță de orașul Omis. În secolul al XIX-lea, acestea erau cele mai importante mori de pe cursul râului, fiind recondiționate de către familia Radman, de unde și-au și luat numele. Pe cuprinsul orașului Omis rezidă și o serie de biserici istorice, printre care: Biserica Sf. Petru, care datează din secolul al X-lea, Biserica Sf. Mihail, construită în secolul al XVII, clopotnița sa, care datează din secolul al XVIII-lea, și Biserica Sf. Rocco.

Omis este destinația perfectă pentru turiștii
care doresc să se bucure de o vacanță aventuroasă. Pe râul Cetina se poate practica rafting, iar
apele Mării Adriatice sunt perfecte pentru caiac, windsurfing și alte sporturi
nautice. Totodată, turiștii mai aventuroși se vor putea experimenta bungee
jumping, zipline sau alpinism. Turiștii dornici să experimenteze zipline vor aluneca
pe un fir cu o lungime de 2.100 metri, situat la 150 de metri deasupra
solului. În timpul alunecării își vor încânta
privirile cu peisajele spectaculoase din canionul râului Cetina.
Dacă până acum am vorbit despre atracțiile turistice ale orașului Omis și de activitățile ce pot fi desfășurate aici, în cele ce urmează ne-am gândit că e important să prezentăm pe scurt și plajele orașului. Velika Plaza este amplasată este situată în centrul orașului și cei mai mulți turiști care călătoresc în Omis aleg să viziteze această plajă. În traducere, denumirea sa ar înseamnă plajă mare. Având în vedere faptul că măsoară 700 metri lungime, credem că denumirea i se potrivește perfect. Plaja este acoperită cu nisip, iar apa mării nu este adâncă, ceea ce înseamnă că plaja este potrivită și pentru familiile cu copii. Velika Plaza pune la dispoziția vizitatorilor săi o gamă variată de facilități, cafenele, snack-baruri și centre de închiriere echipamente necesare la practicarea de sporturi nautice. Plaja orașului Omis are totuși și un minus, pe măsură ce râul Cetina întâlnește apa Mării Adriatice, temperatura acesteia scade cu câteva grade, ceea ce înseamnă ca apa mării este mai rece decât în alte stațiuni de pe cuprinsul Dalmației. La circa 15 minute de mers pe jos de centrul orașului Omis, turiștii vor descoperi plaja Brzet, o plajă acoperită cu pietriș și umbrită de pini frumos mirositori. Și plaja Brzet oferă destul facilități, cum ar fi cafenele, centre de închiriere echipamente și altele.

Turiștii care
aleg să viziteze Omis vor putea
să-și petreacă timp și în orașul Split. Puteți călători aici fie cu mașina,
fie cu autobuzul. O zi este suficientă pentru a descoperi cele mai importante
obiective turistice ale orașului. Parcul Național Krka e situat doar la o oră
și jumătate distanță de orașul Omis.
Noi vă recomandăm să-l vizitați, deoarece credem că frumusețea parcul vă va
face să uitați drumul parcurs. Riviera Omis se desfășoară pe o lungime de 20 de kilometri de-a lungul coastei și cuprinde o serie de sate dispuse la sud
de orașul Omis. Puteți să vă
rezervați câteva ore pentru a explora aceste sate de pe costa Dalmației.
